Oferte Cazare - Munte Viena, Vienna, Austria 🌄 2024

Cazare - Munte Viena 2024

    Viena , capitala Austriei, numără 1,8 milioane de locuitori. Orașul   Viena  este un important centru politic, aici avându-și sediu diverse instituții internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite și Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol.     Viena  a fost timp de mai multe secole capitala imperială a Imperiului Habsburgic, iar mai apoi a Imperiului Austro-Ungar, fiind totodată și reședința dinastiei de Habsburg.  Viena   a pierdut o parte din grandoare și un sfert din populația sa după Primul Război Mondial. Centrul vechi al Austriei, precum și Castelul Schönbrunn au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.     Viena   datorează o bună parte a dezvoltării, poziției sale geografice, orașul fiind situat pe culmile nord-estice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Zona istorică a orașului  Viena  ocupa doar malul sudic al Dunării, însă de-a lungul timpului orașul s-a dezvoltat și a ocupat ambele maluri ale fluviului. 

Citeste mai mult

Munte Viena 2024 face parte din regiunea Vienna din Austria.

In Viena sunt 521 hoteluri, din care 40 de hoteluri de 5 stele, 259 de hoteluri de 4 stele, 186 de hoteluri de 3 stele, 34 de hoteluri de 2 stele, 2 hoteluri de o stea.

Filtre Munte Viena 2024

Filtreaza hotelurile din Viena pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Viena pe baza tipului de masa:

Preturi pentru 2 adulti la
Grand Hotel Vienna incepand cu 2,331.00 €
Plecare 1 Aprilie 2024, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Grand Hotel Wien incepand cu 845.00 €
Plecare 29 Martie 2024, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Ambassador incepand cu 1,268.00 €
Plecare 20 Septembrie 2024, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Bristol incepand cu 1,756.00 €
Plecare 23 August 2024, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Intercontinental Vienna incepand cu 1,048.00 €
Plecare 30 Martie 2024, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Marriott Vienna incepand cu 1,302.00 €
Plecare 8 Aprilie 2024, 7 nopti, Fara Masa

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Viena, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Sejur în Viena - O adevărată bijuterie arhitecturală

    Orașul  Viena se întinde pe o suprafață de 414,65 kilometri pătrați, fiind cel mai mic land al Austriei. Orașul are o suprafață construită relativ mică, alocând o mare parte din suprafața sa parcurilor și grădinilor, iar un procent semnificativ din suprafața sa totală este destinat agriculturii. Clima Vienei este temperat continentală, caracterizată și de influențe oceanice dinspre vest.  În comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, în  Viena precipitațiile sunt destul de reduse, zona confruntându-se cu perioade de secetă îndelungate, însă, în  Viena, iernile sunt ceva mai lungi decât în alte zone ale Austriei.  În urma cercetărilor arheologice, s-a constatat că bazinul Vienei a fost locuit încă din epoca pietrei. Zona în care se desfășoară astăzi orașul  Viena a fost locuit și în epoca bronzului, în acest sens fiind descoperite o serie de morminte de incinerare.  Au fost descoperite și necropole și alte urme ale existenței în zonă a Culturii Hallstatt. În secolul I d.Hr., romanii au construit pe locul Vienei de astăzi un castru roman și un oraș civil numit Vindobona. Romanii au rămas în zonă până în secolul al V-lea. Orașul medieval Viena a fost atestat documentar pentru întâia oară în anul 881, în Analele Salzburgului. Pe durata secolului al XI-lea,  Viena a devenit un important centru comercial, în anul 1155  Viena fiind ridicată la rang de capitală.  În anul 1278, Austria a fost cucerită de Rudolf I de Habsburg, astfel impunându-se stăpânirea Casei de Habsburg asupra orașului, care avea să dăinuiască până după finalizarea Primului Război Mondial. Rudolf I a contribuit în mod decisiv la ridicarea nivelului de trai al populației,  Viena dezvoltându-se în același ritm cu orașul Praga, în umbra căruia stătuse până la atunci.  În timpul domniei sale a luat naștere Universitatea din  Viena și Bazilica Sfântul Ștefan, motiv pentru care Rodolf I este considerat fondatorul orașului.

   Catedrala Sfântul Ștefan din Viena datează din anul 1137, din tipul episcopului Passau Reginmar și a guvernatorului militar Leopold al IV-lea.  Lăcașul de cult era situat inițial între zidurile orașului, însă apoi a fost extins înafara orașului. Lăcașul de cult a fost ridicată în mare parte din donații. În anul 1147, lăcașul de cult a fost consacrat Sfântului Ștefan, la ceremonie luând parte Regele Conrand III al Germaniei, episcopul Otto de Freising și numeroși membrii ai aristocrației germane care se pregăteau să plece la cruciadă.  Catedrala a luat forma actuală în anul 1511, până în acest an fiind restaurată în repetate rânduri. În prezent, catedrala este un simbol al orașului, fiind cel mai înalt și impunător edificiu religios de pe cuprinsul Austriei.   Lăcașul de cult măsoară 107 metri lungime, 136 metri înălțime și 40 metri lățime. Catedrala are 23 de clopote, unul purtând numele Fecioarei Maria și fiind cel mai greu clopote din Europa, cu o greutate de 20,130 kilograme.  Catedrala Sfântul Ștefan din Viena este unul dintre cele mai bune exemple de artă gotică din Europa și găzduiește o serie de artefacte istorice de cea mai mare importanță, precum icoana Sfânta Maria Potsch, mormântul prințului Eugen de Savoia și mormântul lui Frederic al III-lea al Sfântului Imperiu Roman.

poza Sejur în Viena - O adevărată bijuterie arhitecturală

 Printre cele mai importante atracții turistice ale orașului Viena se situează și Palatul Schönbrunn, care din secolul al XVIII-lea până în anul 1918, a jucat rolul de reședință de vară a familiei de Habsburg. Palatul are un total de 141 camere,  45 dintre acestea fiind deschise publicului larg.  Una dintre cele mai interesante încăperi de pe cuprinsul palatului este aceea care i-a aparținut lui Napoleon Bonaparte, împăratul francez avându-și reședința în Viena între anii 1805-1809. De asemenea, turiștii vor putea vizita cabinetul chinezesc și marea galerie.  La interior, Palatul Schönbrunn este decorat în stil rococo. Impresionabil este și parcul auto al castelului care numără nu mai puțin de 60 de automobile.  Palatul este dispus în mijlocul unui parc, cu alei dispuse geometric,  fântâni arteziene spectaculoase și statui de marmură clasice.  Castelul dispune și de propria seră, pe cuprinsul căreia viețuiesc peste în jur de 4500 de plante. În parcul Palatului Schönbrunn veți descoperi și loc de joacă pentru copii.

  Timp de peste șapte secole, Palatul Hofburg a fost reședința familiei de Habsburg.  În prezent, palatul găzduiește un sediu prezidențial, un centru de conferințe, Biblioteca Națională a Austriei și numeroase colecții de artă. În piața ce mărginește palatul sunt dispuse două statui a unora dintre cei mai importanți oameni politici ai Vienei, prințul Eugeniu de Savoya, care a fost un adevărat geniu militar, reușind să apare Viena de asediul Imperiului Otoman, precum și Carol de Austria, rivalul militar al împăratului Napoleon I.

poza Sejur în Viena - O adevărată bijuterie arhitecturală

     Turiștii car vor alege să petreacă un sejur în Viena vor putea vizita și Parcul Prater, un renumit parc de distracții din oraș, iubit atât de turiști, cât și de locuitorii Vienei. Cea mai importantă zonă a acestui parc este Wurlstlprater, o amenajare care datează din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, atracția principală a Parcului Prater o constituie Roata Uriașă, care a fost inaugurată în anul 1896, cu prilejul sărbătoririi Mileniului.  Roata a fost puternic devastată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, dar a fost restaurată după.

poza Sejur în Viena - O adevărată bijuterie arhitecturală